Întrebări frecvente

Această pagină răspunde întrebărilor pe care le ai despre PEDro, the Physiotherapy Evidence Database:

Sunt folosite criterii specifice pentru a defini care studii, revizuiri sau ghiduri clinice sunt arhivate in PEDro. Am localizat (si facem asta in continuare) studii, revizuiri sau ghiduri clinice in mai multe feluri:

  1. Drs Rob de Bie și Riekie de Vet din partea Rehabilitation and Related Therapies Field of the Cochrane Collaboration ne-au oferit cu generozitate întreaga bază de date preexistenta despre reabilitare. De asemenea ne-au trimis detalii despre studii fizioterapeutice identificate in aproximativ 200 de jurnale referitoare la sănătate conduse de Nederlands Paramedisch Institut (o lista a acestor publicații poate fi găsită pe site-ul Nederlands Paramedisch Institut). Recent ne-au trimis copii ale ghidurilor de procedura Olandeze.
  2. Acestea au fost combinate cu baze de date personale ale Steering Committee of the PEDro Partnership.
  3. Ulterior am efectuat căutări optimizate in patru baze de date pentru literatura de serie (Medline, Embase, CINAHL and PsycINFO). Acum prospectam automatizat aceste baze de date prin intermediul căutărilor optimizate.
  4. Căutam fiecare nouă lansare a Cochrane Database of Systematic Reviews și Cochrane CENTRAL Register of Controlled Trials.
  5. Căutăm pe internet ghiduri de practica. Strategia generală este de a căuta bazele de date dedicate ghidurilor clinice practice și să urmăm link-urile din ele.
  6. Urmărim citările din revizuirile sistematice regăsite in baza de date PEDro
  7. In ultimul rând, „Prietenii PEDro” și utilizatorii PEDro ne anunță despre studii care nu sunt in baza de date PEDro contactându-ne.

Vom include fiecare studiu, revizuire sau ghid care satisface criteriile de includere in baza de date (vezi deasupra), indiferent de cat de mult timp a trecut de când a fost publicat. La momentul scrierii, cea mai veche înregistrare din baza de date (un studiu clinic) a fost publicată in 1929.

PEDro este înnoită o data pe luna, de obicei în prima Luni din luna calendaristică.

Dacă cunoști un studiu, o revizuire sau un ghid clinic care consideri ca ar trebui sa fie pe PEDro, dar nu este, te rugăm să ne anunți. In primul rând verifică dacă îndeplinește criteriile de includere. Daca le îndeplinește, te rugam sa ne contactezi. Cu cat ne poți oferi mai multe detalii cu atât vom putea sa îl localizam. Daca tu ești autorul lucrării si consideri ca ar trebui ca aceasta sa fie pe PEDro, trimite-ne te rog o copie pe email.

Studiile (nu și revizuirile sau ghidurile) sunt evaluate prin bifarea unei liste (numite „scala PEDro”). Scala PEDro ia in considerare doua aspecte ale calității studiului, „credibilitatea” (sau „validitatea interna”) studiului și daca studiul conține suficiente date statistice pentru a fi interpretabil. Nu evaluează „semnificația” (sau „generalizarea” sau „validitatea externa”) a studiului, sau mărimea efectului tratamentului.

Pentru a evalua credibilitatea, verificam confirmarea lipsita de ambiguitate a unui număr de criterii, incluzând alocarea aleatorie, orbirea pacienților, terapeuților și evaluatorilor, analiza prin intenția de a trata și de a urmării adecvat rezultatele studiului. Pentru a evalua interpretabilitatea urmărim comparațiile statistice intre-grupuri și rapoartele estimărilor ambelor puncte și măsurătorile variabilității. Aceste lucruri rezulta într-o scala cu 10 itemi. Studiile sunt clasificate pe baza raportărilor. Daca un studiu nu raportează ca un anumit criteriu a fost împlinit, scorăm acel criteriu ca neîndeplinit („vinovat pana la proba inocentei”).

Toți mai puțin doi itemi ai scalei PEDro au ca baza lista Delphi, dezvoltata de Verhagen și colegii. Lista Delphi este o lista a caracteristicilor unui studiu ce sunt relaționate cu „calitatea” studiului conceputa de un grup de experți ai studiilor clinice (pentru detalii vezi Verhagen et al, J Clin Epidemiol 1998;51:1235-41). Scala PEDro conține suplimentar itemi care urmăresc adecvarea urmăririi rezultatului (follow-up) și comparația statistica dintre grupurile participante la studiu. Un item din lista Delphi (cel referitor la criteriul de eligibilitate) se refera la validitatea externa, din acest motiv nu reflecta evaluarea dimensiunii calității evaluate de scala PEDro. Acest item nu este luat in calcul la scorul final afișat in rezultatul căutării (din acest motiv scala compusa din 11 itemi oferă un scor maxim de 10). Acest item a fost păstrat pentru ca lista Delphi sa fie integrata complet in scala PEDro.

„Scorul PEDro” este determinat prin simpla adunare a criteriilor îndeplinite de către raportul studiului. Când se efectuează o căutare in baza de date PEDro, scorul PEDro este folosit pentru a sorta studiile clinice in pagina cu „rezultatele căutării”. Revizuirile sistematice și Ghidurile clinice nu sunt evaluate in funcție de calitate (ele primesc un scor al calității „N/A” ce înseamnă „not applicable”). Ghidurile clinice sunt afișate primele in rezultatele unei căutări in funcție de anul publicării (cele mai recente sunt primele). Acestea sunt urmate de revizuiri sistematice, sortate de asemenea pe ani.

Evaluarea studiilor este făcută de recenzori (rater) care sunt fie membrii ai PEDro Partnership sau fizioterapeuți voluntari. Toți recenzori trec printr-o instruire, ce implica practica cu feedback. Trei alte mecanisme sunt folosite pentru a asigura calitatea evaluării. In primul rând evaluam fiecare studiu de doua ori. Un al treilea recenzor rezolva orice neînțelegere daca acestea exista. Consideram ca o evaluare „nu este confirmată” pana in momentul in care evaluarea a fost făcută de doua ori, iar neînțelegeri au fost rezolvate de un al treilea recenzor. Când acest proces este finalizat consideram evaluarea „confirmată”. Secundar, realizam verificări informale și non-sistematice ale calității unor evaluări (nu toate). In ultimul rând, am oferit posibilitatea utilizatorilor PEDro de a contesta evaluările studiilor (vezi „Ce pot face daca nu sunt de acord cu calitatea evaluării unui anumit studiu?”).

Maher et al (2003) a publicat o lucrare in care descrie fiabilitatea scalei PEDro in evaluarea studiilor clinice randomizate.

Bhogal et al (2005) a publicat o comparație a scalei PEDro cu scala Jadad in ceea ce privește calitatea evaluării studiilor clinice randomizate.

De Morton (2009) a publicat o lucrare in care evaluat validitatea scalei PEDro.

Va rugam contactați-ne daca nu sunteți de acord cu evaluarea unui anumit studiu. Trebuie sa ne spuneți autorul, titlul și sursa studiului in discuție, și spune-ne de ce consideri ca studiul a fost evaluat incorect. Dacă există o anumita informație in raportarea studiului ce poate disputa evaluarea, vă rugam să ne comunicați unde se regăsește această informație in raportare (nr paginii, numărul coloanei, numărul paragrafului, numărul rândului). Vom evalua toate evaluările contestate. Vă suntem recunoscători pentru contestări, dar nu vom putea contacta individual toți contestatarii.

Fiecare înregistrare existenta in PEDro este categorisita folosindu-se coduri PEDro pentru fiecare domeniu al fizioterapiei, tipului de intervenție, subiect, problema și zona din corp tratată. Aceste coduri sunt folosite in căutare.

Pot apărea erori in indexarea anumitor înregistrări (de exemplu, pot exista greșeli de scriere, sursele pot fi incorecte, sau înregistrarea poate fi catalogata incorect). Daca găsiți o eroare contactați-ne. Copiați și lipiți întreaga înregistrare din pagina „Rezultatele detaliate ale căutării” („Detailed Search Results”) in secțiunea comentarii și indicați eroarea de indexare găsită. Vă suntem recunoscători pentru informații, dar nu vom putea contacta individual pe toți cei ce ne sesizează erori de indexare.

Suntem in permanenta in căutare de voluntari dornici sa ne ajute sa localizam, sa copiem și sa evaluam studii, revizuiri și ghiduri clinice. Daca doriți sa ne asistați in orice fel (de exemplu, sa ne ajutați sa evaluam studii din zona voastră de interes) va rugam contactați-ne. Daca doriți, puteți sa va înscrieți pentru a primi newsletter-ul nostru. Prin intermediul newsletter-ului ne ținem utilizatorii informați despre evoluția PEDro. Poți deveni un voluntar „Friend of PEDro” de peste tot din lume. Pentru moment PEDro Partnership caută și asistenta financiara. Daca cunoști o potențială sursă de finanțare, te rugam sa ne anunți. (Tine cont de faptul ca PEDro Partnership nu o sa accepte fonduri care sa ii condiționeze independenta deplina).

Inscrie-te la Newsletter-ul PEDro pentru a primi ultimile stiri